Bănel Nicoliță a ajuns într-o situație dramatică! Ce job și-a găsit fostul fotbalist în SUA + Câți bani câștigă

Bănel Nicoliță a ajuns într-o situație dramatică! Ce job și-a găsit fostul fotbalist în SUA + Câți bani câștigă
  • Publicat:

Bănel Nicoliță a ajuns într-o situație incredibilă după ce s-a lăsat de fotbal și a divorțat de Cristian, tânăra care i-a dăruit două fetițe.

Fostul fotbalist ar fi fugit în America pentru a scăpa de o datorie în valoare de 100.000 de euro pe care o are la cămătari, iar abia acum s-a aflat ce job are în SUA.

Bănel Nicoliță a ajuns la fundul sacului după ce ultima dată a investit 300.000 de euro la CS Făurei, iar după aceea și-a făcut datorii la cămătari deoarece era obișnuit să trăiască pe picior mare și nu mai avea venituri.

Ce job și-a găsit Bănel Nicoliță în SUA și ce salariu încasează

Astfel, fostul internațional român a plecat în America pentru a face rost de bani, informație confirmată și de Cristina, fosta lui soție. Conform celor de la Impact.ro, Bănel Nicoliță și-a găsit un job în construcții și încasează nu mai puțin de 3.000 de dolari pe lună.

Faptul că primește o sumă mult mai mică decât cea pe care o încasa în perioada în care era jucător profesionist de fotbal nu l-a făcut pe Bănel Nicoliță să uite de familie. Acesta trimite câte 500 de dolari fetițelor sale, iar alți 500 mamei sale care a rămas în Făurei.

Situația lui Bănel Nicoliță este și mai dramatică dacă ținem cont de salariul pe care fostul internațional român îl încasa în perioada în care juca pentru St. Etienne. Acesta era plătit cu peste 400.000 de euro pe sezon de către gruparea din Franța.

Bănel Nicoliță a refuzat o ofertă din Liga 1 în urmă cu un an

Totodată, Bănel Nicoliță fusese ofertat de o echipă din Liga 1 în vara anului 2020, însă acesta a refuzat să renunțe la CS Făurei și să semneze pe un contract în valoare de 4.000 de euro pe lună.

Sincer, acum şase luni am avut ofertă de la Liga 1. Nu vă spun echipa, am avut ofertă de 4000 euro pe lună. Am spus că am investit foarte mulţi bani în echipa asta (n.r. – CS Făurei), nu e vorba numai desore bani. Banii oricum i-am pierdut, nu-i mai recuperez niciodată – declara Bănel Nicoliță.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×